Pentru cei mai avizați care au observat că ultima oară începusem să joc Deus Ex: Human Revolution, am renunțat pentru o perioadă la el că așa fac eu cu RPG-urile de obicei.

Așa, înapoi la subiect, 10 ani (4 de fapt) mai târziu am început să scriu despre Uncharted: Drake’s Fortune.

Protagonistul este Nathan Drake, un căutător de comori (Tomb Raider) văr cu Lara Croft și nepotul lui Indiana Jones. Și cu fraza precedentă am descris și gameplay-ul.

Va avea să devină jocul cu cea mai interesantă grafică de pe Playstation 3 pentru vremea la fel cum continuările Uncharted 2: Among Thieves și Uncharted 3: Drake’s Deception au devenit la vremea lor jocurile cu cea mai grafică de pe platformă.

Pentru vremea în care ne aflăm, și ținând cont că este aceeași consolă ca și în prezent, însă mi se pare grafica mai slabă comparativ cu Tomb Raider-ul acelei vremi. Nu mai știu cum era controlul și gameplay-ul la Tomb Raider dar în Uncharted: Drake’s Fortune  am pățit să nu pot aprecia corect distanțele (datorită luminii și texturilor) și am dat de comportament uneori defect în detectarea platformelor pe care pot sări sau de care mă pot agăța.

Ce mai împrumută Uncharted de la celelalte jocuri ale vremii, și încă mi se pare în multe jocuri, dar nu de la Tomb Raider, din fericire, este cover based shooting-ul. Este foarte frustrant mai ales când este combinat cu elemente de survival horror: muniție destul de limitată. În Gears of War sau Mass Effect elementul ăsta este mult mai distractiv pentru că nu trebuie să-ți faci grijă de muniție și arme. Dar în Uncharted pe lângă că AI-ul lasă puține gloanțe și moare relativ greu (uneori trebuie să dai 2 headshot-uri) mai vine și în multe valuri pentru care ești forțat să ieși din cover și să furajezi după muniție.

Dacă văd cover based shooting și în noul Tomb Raider s-ar putea să înnebunesc.

Rămâne să mai joc în următoarele seri să văd dacă mă mai enervez sau ba.

P.S. am mai jucat în vacanță și Trine pentru care sper să scriu un review în curând.